Dascălul ideal

Interacţionând zilnic, de ani de zile, cu diverşi profesori, am încercat să-i analizez şi să-i înţeleg pe toţi (mai mult sau mai puţin). Astfel am ajuns să-mi formez o părere despre dascălul ideal în funcţie de calităţile pe care le-am apreciat la ei. Bineînţeles că nimeni nu poate fi perfect – dar iată trăsăturile profesorului care, după părerea mea, ar fi cel mai aproape de perfecţiune. Sunt curioasă cum ar arăta şi caracterizarea voastră a dascălului ideal.

1. Pasiune

E evident când unui profesor îi place ceea ce face. Dacă predă cu entuziasm, e mai probabil să-mi stârnească interesul decât dacă predă superficial, nerăbdător să se termine ora. În general, îmi plac dascălii extrovertiţi – dar nu numai – pentru că ei chiar îşi exteriorizează entuziasmul printr-o energie pe care ne-o transmit şi nouă, învăţăceilor. Pasiunea omului e molipsitoare… atâta timp cât nu mă sufocă. Mda, există şi un DAR la entuziasmul acesta. Nimănui nu-i place să i se bage ceva pe gât. Aşa că, o fi omul pasionat de ceea ce face, dar dacă îşi dă prea mult silinţa de a mă convinge că e bine să învăţ cutare lucru, nu sunt foarte sigură că mă voi lăsa convinsă. Nu iese nimic bun dacă suntem forţaţi, ci trebuie să ni se acorde o anumită libertate.

2. Profesonism

Prin această caracteristică mă refer la mai multe lucruri. Pe lângă faptul că profesorul trebuie să aibă habar despre ceea ce ne vorbeşte, cred că ar trebui să-şi ţină viaţa privată departe de cea profesională. Nu deranjează pe nimeni dacă vine cu exemple relevante din viaţa lui sau a altora pentru a ne face să înţelegem ceea ce ne predă sau dacă rareori face câte o aluzie la copiii lui, dar ţin să menţionez că, la oră, ar trebui să vorbim strict despre materia respectivă. Vreţi să ne-mprietenim? Mergem la un suc. Sau există pauze. Mi se pare o lipsă totală de profesionism ca respectivul să-şi spună istoria vieţii. Acum vorbesc numai despre şcoală. Job-ul e job, nu piaţă… sau cafenea.

3. Simţul umorului

E grozav când proful ne mai face şi să râdem, aşa-i? Nu trebuie să fie mereu atmosfera sobră, ci trebuie ca elevii şi profesorul să se placă unii pe alţii. Să ştie cu toţii de glumă. Până la o limită, desigur. Nu-mi place când elevii ajung să i se “urce în cap” dascălului. Asta mă face să-l respect mai puţin. Normal că noi suntem de vină… dar când văd că dânsul nu ripostează, parcă mă demoralizează şi mă face să am impresia că nu e foarte stăpân pe sine. E frumos să fim veseli şi să râdem, dar să ajungă elevii să-şi bată joc de profi, de faţă cu ei… nu e foarte cool. Asta nu înseamnă că vreau să primim cu toţii o notă mică pentru nesupunere. Ci să ştie să se impună fără… mijloace neplăcute. Să ne facă să vrem să învăţăm fără teama de pedeapsă, de ameninţare.

Pe voi ce fel de profesori v-au impresionat în mod plăcut sau neplăcut? Ce apreciaţi la un dascăl?

Ţin să menţionez că articolul nu a fost inspirat de un anume profesor, ci de totalitatea dascălilor pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului, adică în cei peste 11 ani de şcoală, training-uri şi meditaţii.