HOLA! Hunedoara

Ne cunoaştem, ne jucăm, învăţăm. Cu ideea asta am pornit eu spre şcoală în 21 ianuarie 2012 pentru a participa la worksHop-ul de dezvOLtare personAlă HOLA!, susţinut de trainerii Iulian Olariu şi Georgiana Ioniţă, veniţi tocmai de la Bucureşti pentru a ne “antrena” pe noi, elevii din Hunedoara, în arta comunicării, a public speaking-ului, şi pentru a ne arăta câteva idei legate de gestionarea timpului, creativitate şi orientare în carieră. V-aţi săturat de banalele ore petrecute la şcoală? Sunteţi plictisiţi de cursurile de la facultate? Înseamnă că e momentul să încercaţi şi voi altceva, motiv pentru care vă sugerez să aruncaţi o privire peste impresiile mele de după acest workshop.

Să ne cunoaştem!

La început, fiecare dintre noi a trebuit să se prezinte, dar nu oricum, ci prin blazonul nostru personal, o modalitate foarte interesantă şi originală, după părerea mea, în felul acesta evitându-se monotonia unei introduceri de genul Bună, mă numesc Xulescu, sunt în clasa X, îmi place să fac X etc. Astfel, am împărţit blazonul în 5 şi am desenat calităţile noastre reprezentative într-o parte, în alta defectele, apoi hobby-uri, apoi cum ne vedem noi peste 5 ani iar, în final, cea mai mare realizare a noastră. Fain, nu? Desenele (sau tentativele de desen) spun multe despre noi.

Mai mult decât atât, acest exerciţiu de cunoaştere a fost oarecum o provocare pentru noi fiindcă eram nevoiţi să vorbim în public. Mie mi-a făcut mare plăcere să trec prin această etapă fiindcă m-am distrat desenând, văzându-i pe alţii desenând, încercând să mă analizez pe mine şi să captez atenţia publicului… măcar prin eye contact. Nu a fost uşor să reprezint nişte trăsături definitorii prin desen, dar m-am străduit să arăt că sunt ambiţioasă, dornică de cunoaştere, irascibilă, aiurită şi… cam nepunctuală.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost atitudinea trainerilor nu numai din faza de cunoaştere, ci de pe parcursul întregului workshop. De pildă, Iulian zâmbea în permanenţă atunci când vorbea cu noi. Cât de mult poate un om să reziste să vorbească cu zâmbetul pe buze? Firea mea analitică m-a dus cu gândul la: Oare nu-l doare gura? Ce muşchi ai feţei rezistenţi trebuie să aibă… Efortul lui merită apreciat, în orice caz, pentru că atitudinea lui pozitivă este absolut contagioasă şi sunt dornică să preiau acest “virus”.

Să ne jucăm!

Esenţa training-ului a stat în jocurile de echipă, care ne-au testat creativitatea, logica, spiritul organizatoric şi capacitatea de a colabora cu ceilalţi. A trebuit să construim poduri din hârtie, să planificăm proiecte şi să creăm reclame într-un timp-limită, ceea ce nu mi s-a potrivit perfect fiindcă nu-mi place să lucrez presată de timp, însă am fost nevoită să mă adaptez.

Jocurile în sine au fost excelente, în special cel de comunicare. Partea de comunicare a fost preferata mea fiindcă am aflat mai multe despre personalitatea mea şi a celor din jur. În funcţie de calităţile şi defectele pe care le-am bifat pe o foaie, am aflat că sunt analistul perfect, iar, la punctaj apropiat, directivul puternic. Celelalte două tipuri de personalităţi erau expresivul popular şi precautul liniştit.

E foarte interesant să auzi pe cineva cum îţi dictează calităţile şi defectele după un şablon, după ce te-a întâlnit pentru câteva ore. Surprinzător, chiar sunt o analistă perfectă (ceea ce explică oarecum de ce am blog… şi de ce nu-mi place să lucrez sub presiune). Mereu am tendinţa de a analiza, de a-mi pune întrebări – v-am mai zis eu vouă că nu-mi place faptul că gândesc PREA MULT – şi, implicit, de a mă critica pe mine şi pe ceilalţi. Sunt o perfecţionistă şi am aşteptări exagerat de mari de la ceilalţi, însă nu am o părere proastă despre mine, cum era descrisă imaginea analistului perfect. Ba chiar înclin în direcţia opusă – asta am luat-o de la directivul puternic. Nu am încredere în mine chiar în orice situaţie, însă, de obicei, în sinea mea, îmi dau o prea mare importanţă.

Un alt lucru interesant a fost lecţia despre time management, de care chiar aveam nevoie. Acum ştiu că trebuie să-mi stabilesc obiective, care să fie SMART (Specifice, Măsurabile, Antrenante, Relevante şi încadrate în Timp). Mai mult, pentru a-mi atinge scopul, trebuie să-mi fac un plan după diagrama GANTT, care mă ajută să clarific sarcinile ce trebuie duse la capăt pentru obţine ceea ce-mi doresc şi să le organizez pe zile. Astfel, ştiu ce am de făcut şi când am de făcut şi e mult mai puţin probabil să dau greş.

Pe lângă aceste aspecte, m-a marcat şi ultimul subiect, orientarea în carieră, care a fost puţin abordat, însă acum sunt convinsă că vreau să fac voluntariat în continuare. Deşi mi-a plăcut foarte mult să predau engleză la copiii de grădiniţă ca voluntar, anul acesta am fost uşor dezamăgită fiindcă nu îmi este recunoscut încă efortul nici măcar printr-o adeverinţă de voluntariat. Promisiuni peste promisiuni, dar fapte – nimic. Şi atunci, m-am întrebat dacă merită cu adevărat. Însă, aflând că sunt multe asociaţii serioase de voluntariat în ţară, m-am hotărât să încerc aşa ceva când voi merge la facultate.

Per total, mi-a plăcut foarte mult workshop-ul HOLA! şi mi-aş dori să mai particip la ceva asemănător, însă, deocamdată, sper să pot contribui la organizarea ediţiei HOLA! Junior, adică să-i învăţ pe elevii de gimnaziu ce înseamnă educaţia nonformală. Vă recomand şi vouă să vă implicaţi în asemenea activităţi pentru că, spre deosebire de şcoală, ele trezesc entuziastul şi energia din noi şi ne ajută cu adevărat să ne descurcăm în viaţă.

Pentru că orice articol scris de mine se încheie cu o melodie frumoasă, acum vă recomand Bon Jovi – It’s my life.